Cand m-ai avut nu m-ai mai vrut

—"tu știi oare că ești un om frumos!? da, ești! ești frumos nu pentru că ai un chip cu trăsături perfecte, ci pentru că zâmbești, pentru că privești cu duioșie și râzi în hohote. ești frumos nu pentru că ești tânăr sau bătrân, ci pentru că sufletul tău este viu, dornic să se dăruiască și să iubească. ești frumos nu pentru că ai un trup perfect, ci pentru că îți folosești trupul pentru a iubi și a dărui, oferind îmbrățișări, mângâieri și sprijin. pentru că muncești neobosit pentru cei dragi. ești frumos nu pentru că plângi atunci când îți este dor, când pierzi, când suferi, când te bucuri, când iubești. ești frumos nu pentru că te sensibilizează tot ceea ce este frumos, dar și tristețea lumii. ești frumos nu pentru că te dor nedreptatea și răutatea. ești frumos nu pentru că spun alții privindu-te, ci pentru că o spun fără cuvinte, iubindu-te, așa cum ești și pentru ceea ce ești."

De ce ?!

Bărbate.....



.....pierzi femeia.. atunci când nu alegi...
Când o faci să se simtă ca o opțiune,....a doua, poate a treia,...chiar şi a patra.
O pierzi când o pui într-un colţ.
Când nu te angajezi, atunci când te joci, ca şi cum ai avea în mâinile tale un fel de telecomandă care sare de la un program la altul, deoarece nu ştii ce să urmărești.
.O pierzi zi de zi când o laşi singură..
Când simte că nu se poate baza pe tine pentru că nu eşti niciodată acolo.
Când nu se simte că-ți aparţine ..cand nu simte reciprocitatea, nu simte nimic care dă sens unei relaţii.
O pierzi când nu te dăruiești cu totul.
O pierzi când te caută şi nu vrei să te găseasca.

Când inventezi scuze patetice sau ridicole pentru a-ţi justifica întârzierile.
O pierzi chiar şi când te întorci după ce ai părăsit-o pentru a suta oară.
O pierzi când o faci să se simtă ca un obiect de plăcere când ai tu chef.
O pierzi când, în ciuda a tot, încearcă să te iubească chiar şi cu rugozitatea ta, când te adăposteşti în carapace.
Când ar vrea să-i ştergi lacrimile noaptea, s-o ţii strans la tine în brațe, dar tu te întorci pe partea cealaltă.
O pierzi când refuzi să fii prezent, când nu o laşi să intre în colţurile ascunse ale minţii tale. Pentru că tot ceea ce vrea este fuziunea sufletelor voastre, ...să simta puterea iubirii când mâinile voastre sunt impreunate.
O pierzi când nu încerci s-o înţelegi, când nu îți faci griji să privești lumea din punctul ei de vedere,.... când îi reproşezi pentru fiecare cuvânt pe care ea îl spune, chiar şi atunci când ea încearcă cu orice preţ să găsească un compromis.
O îndepartezi din ce în ce mai mult când râzi de temerile ei, când o faci să se simtă nebună pentru ceea ce simte şi când te distragi complet unei discuţii.
Ai dezamăgit-o tratând-o de parcă ar fi fost inferioară, în timp ce ea credea că îți este egală.
Dar iată însă cum o poți ţine...

O ţii în viaţa ta când o asculţi.
Când îi înţelegi vulnerabilitatea şi o îmbrăţişezi în loc să te întorci în cealaltă parte a patului.
O ţii când vorbeşti cu ea, când recunoşti că o relaţie e o stradă cu două sensuri.
Când îi dai, fără ca ea să-ți ceară.
O ţii când o susţii, când se simte în siguranţă alături de tine, când îi spui că veți înfrunta împreună, toate relele lumii.
O ţii când îi dai totu, când nu o laşi singură pe faleza emoţionalităţii ei, când îţi ceri scuze şi ești sincer.
Când îi mărturiseşti cele mai mari temeri ale tale şi cele mai bune speranţe.
Când nu puneţi bariere între voi şi vă ştergeţi lacrimile unul, celuilalt.
O reții când Ea te alege pe tine, când îi arăţi dragostea ta, devotamentul tău, când o umpli cu mici atenţii.
Când sentimentele nu sunt doar cuvinte, ci acţiuni, atitudini.
Când dovedeşti că nu e o opţiune, ci prioritatea ta.

Ieri spre astăzi

De ce este atât de dificil să păstrăm o relaţie astăzi? De ce ne implicăm în eşecuri amoroase, atât de des şi în ciuda tuturor eforturilor noastre?
De ce oamenii devin brusc incapabili să mențină o relație bună de cuplu?
...Am uitat să iubim?... sau mai rău!!,... Am uitat ce e dragostea?
Nu suntem pregătiţi să facem sacrificii, să facem compromisuri, să iubim necondiţionat.
Noi nu suntem gata să investestim tot ceea ce este necesar pentru ca o relaţie să meargă.
Vrem ca totul să fie uşor. Renunțăm foarte repede.
La primul obstacol, totul se prăbuşeşte.
Nu permitem ca dragostea noastră să crească, plecăm înainte să aibă timp.
Oare doar pasiunea este emoţie???.
Vrem ca cineva să ne facă companie, dar nu cineva care ne înţelege profund. Petrecem timp împreună, dar nu creăm amintiri.
Noi nu vrem un partener pentru viaţă, ci pur şi simplu pe cineva care ne permite să ne simțim în viaţă în prezent, în acel moment. Când pasiunea dispare, descoperim că nu suntem absolut pregătiţi pentru nici-o realitate.
Noi nu vedem frumuseţea a ceea ce este previzibil: suntem orbiţi de fiorul de aventura, în viaţa agitată care nu lasă loc pentru dragoste.
Nu avem timp de dragoste. Nu avem răbdare să ne ocupăm de o relaţie.
Ne-am angajat să ne îndeplinim ambiţiile din care dragostea este exclusă.
Relaţiile nu sunt altceva decât trambuline de săltat. În tot ceea ce facem, în publicațiile noastre online, în alegerile noastre profesionale și cu oamenii de care ne îndragostim. Dintr-o relaţie, pretindem maturitatea care vine cu timpul, legături emoţionale care iau ani pentru a se crea şi un sentiment de aparţinere, dar noi abia ne cunoaştem.
Se pare că nimic nu merită timpul şi răbdarea noastră, nici măcar dragostea.
Ne place să avem de ales. Suntem fiinţe sociale.!!!? Preferăm să întâlnim oameni decât să-i cunoaştem.
Suntem lacomi.!??...
Vrem tot, ne împerechem la cel mai mic semn de atracţie şi ne separăm de îndată ce găsim pe cineva mai atrăgător.
Nu vrem să vedem ce altceva mai e în acea persoană.
Vrem să fie perfect.
Ieşim cu mulţi oameni, dar niciodată nu le dăm o şansă reală.
Toţi ne dezamăgesc, atât de mult, încît nu putem respira.
Prezența fizică a fost înlocuită cu mesaje text, mesaje vocale, instantanee și apeluri video.
Acum nu mai trebuie să petrecem timp împreună. Ne-am îndepărtat prea mult unul de celălalt. O să sfârşim fără să ne spunem nimic.
Nu putem sta într-un loc prea lung, pentru că rutina ne sufocă.
Nu ne putem imagina toată viaţa noastră cu o singură persoană, deoarece dispreţuim permanenţa şi apartenența, ca şi cum ar fi relele secolului.
Ne place să ne gândim la noi înşine ca "diferite" de la alţii. Ne place să credem că nu respectăm normele sociale. Distingem sexul şi dragostea, sau cel puţin credem că o facem.
Sexul este uşor, loialitatea este mai puţin uşoară şi loialitatea nu mai există. Noi, nu sfârşesc prin a dormi împreună pentru că ne place că persoana specială, ci pentru că vrem să se simtă bine.
Avem nevoie de acea plenitudine temporară. Sexul în afara cuplului nu mai este tabu.
Asta funcţionează doar cu logica.
Nu mai ştim să comitem mici prostii.
Iubirile la o distanţă în acest sens au viaţă scurtă, deoarece necesită imaginaţie, speranţă, surprize, puțină nebunie pentru a vedea reciproc o dată mai mult.
De la ideea de a avea un angajament emoţional serios, îngrozit de a fi rănit, îngrozit de a avea o inimă frântă.
Noi nu ne deschidem nimănui şi nici nu ne hotărâm să iubim necondiţionat. Ne ascundem în spatele zidurilor înalte pe care le-am ridicat. Căutăm iubire, dar fugim imediat ce apare. Nu mai ştim să ne ocupăm de asta.
Nu vrem să fim vulnerabili. Nu vrem să ne dezvăluim sufletul nimănui. Suntem mereu în gardă. Am lăsat oamenii minunaţi să iasă din viața noastră.