La ceas de seară

Dear blog,

Nu am mai scris de foarte mult timp, poate din lipsă de inspirație, poate din lipsă de timp, însă îmi doresc să reîncep vechiul meu hobby, îmi doresc să împărtășesc cu fiecare dintre cei care citesc această pagină, postare, subiect diverse.

Cred că unii dintre voi mă cunoașteți, poate pentru unii sunt o femeie necunoscută, ei bine, ca în orice început să ma re-prezint. 

Au trecut anii, ușor, ușor, iar majoritatea nu mai știu că eu sunt Elena. Sunt mamă de 3 ani și 4 luni, soție din 2015 și licențiată într-un domeniul al comunicării. Puțin importantă ultima parte.

Ei bine, dragii mei, acum sper să înțelegeți de ce eu nu am reușit să-mi găsesc oaza de liniște de care ai nevoie să scrii, să împărtășești cu ceilalți toate ce îți trec prin capșor. Am un copil extrem de activ, fapt ce aduce "pierderea" timpului. Dacă astăzi știi că este luni, mâine se face duminică, asta înseamnă mamă de Matei. 

În ultimii mei 3 ani, cine mă cunoaște știe că am trecut printr-o schimbare a mea, am trecut prin pragul maturizării, am făcut pasul spre ceea ce se numește independența sufletească. Când spun asta, exagerez, bineînțeles. Sufletul meu a căzut și în același timp a avut curaj să meargă mai departe, a avut putere să fie puternic și să reziste tumultoasei schimbări.

Episodul "dramatic" care mi-a adus, oarecum, schimbarea realității, neîncrederea în oameni, poate chiar nepăsarea este datorată mamei mele. Mulți mă vor critica, mulți mă vor arăta cu degetul dar, numai eu știu ce se ascunde dincolo de adevăr. Există o vorbă: "numai mamă să nu fi".

Altfel zis, îmi place să cred despre mine că nu mi-am pierdut căldura din zâmbet, îmi place să zâmbesc în orice situație, pentru că acest lucru mă întărește și îmi dă putere să fac față, aproape oricărui inconvenient. Cu curaj totul se va îmbunătății, cu sprijin și comunicare totul este "à la carte".

Lăsând acest subiect amplu la o parte....ar trebui să revin la viața mea de zi cu zi! Să zicem că încercările mele de a fi cu adevărat om, continuă. Aș vrea să fiu un călător care, să vadă dincolo de acest prezent, să știu ce o să urmeze în viitor fiindcă doar așa aș putea să știu cum să mă port cu totul. Sunt prinsă într-o capcană unde nu ajung la un numitor.


Am să mai scriu...acum mă chinui de 1 lună să scriu ceva aici, în singura mea amintire, unde nu toți știu să mă "descopere".



☀️✋ zâmbiți și fiți fericiți!