Urme

           De cele mai multe ori îmi propun să scriu aici, și cred că astăzi e o zi norocoasă, pentru tine, cititorule! În cele câteva minute de scriere, gândurile mele se împrăștie. Sunt atât de multe și totuși atât de puține!

Nu de mult, am aflat că dorul este un sentiment care exprimă o dorință puternică de a revedea pe cineva sau ceva drag sau de a reveni la o stare emoțională preferată. 

Anumite melodii cu uz emoțional îmi retrăiesc latura mea sensibilă, ajungând să retrăiesc anumite momente ale vieții mele.

Privesc tot timpul în jur sperând că voi primi și cel mai mic semn.  😬

Dar, în zadar, totul este doar o melodie. 

https://youtu.be/0vyUyotlJBg?si=e4Y7dFWmAMiBxvzy

E aproape imposibil să speri, dar cum nimic nu este imposibil..... 

Dorul reprezintă singura afecțiune transmisă la distanță. Când bunicul trăia deseori îmi spunea: ,,Miți, timpul e al Cezarului" și cum știu biblia spune ,,Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului".

Mi-e dor, mi-e dor 😔🫥 atât de dor încât fiecare melodie o simt de parcă ar fi despre tine, fiecare lucru este despre noi... și, totuși, dacă ar fi doar atât.

 Hai, că ceasul e deja 7 ⁰⁰ și mintea e flyfly. 

Gânduri, trăiri, emoții, și dor. 

Eșec 🧐

ps: Când bate vântul rece, voi închide ochii liniștită știind că sunt ancorată de tine. ❤️

Și ca să fie treaba treabă las și versurile melodiei mele din căști:

"Si in paturi diferite daca o sa adormim

Facem noi ceva si in vise ne intalnim

Si daca ar fi sa pleci din drumul meu

Din umbra voi aplauda succesul tau

Cand vor fi nori in viata ta

Te intorci unde ti-e inima

Unde ai zambit cu adevarat

Atunci imi voi imagina ca nici nu ai plecat"

Reveneală

Și când începe să-mi fie dor de rasfoit și de scris. Apelez întotdeauna la pagina aceasta....😁

Astfel zis, Elena revine. 🥰

Și pentru că în ultimul timp nu am fost prezentă aici, cred că este timpul să ma revanșez.🙊

Vrăjeli

Dear bloggers,

      Ce mai faceți? Bine, sănătoși, voioși?

Numai bine că am reușit și eu să pot să intru pe aici să mai povestesc, să scriu mai ce gândesc....

      Nu de curând m-am gând că ar fi bine să îmi las această pagină așa cum s-a și creat pe theme "classic". Sper să vă placă noua mea interfață.

      În mai puțin de 11 zile aflu dacă mi se schimbă și mie un pic așa "soarta" sau rămân tot la același nivel pe care nu mi-l mai doresc. Anul 2020 nu înseamnă doar COVID pentru mine, înseamnă și un nou început în ceea mă privește. În sfârșit am dat la master!!!!!

       Da, e la acel master pe care mi-l doresc dintotdeauna, la Audio-Video. Mai toată lumea m-a sfătuit " du-te, măi fato, acolo că te pricepi tare mult la editat video, du-te, nu mai sta." Am considerat că e timpul să merg, și așa că m-am înscris. Numai că totul s-a creat online cu ajutorul unui cont pe platforma SNSPA. Foarte ușor, am creat un eseu despre o impactul televiziunii asupra noastră și nu numai....cum ne afectează internetul, dar și pe copiii noștri, cum mă afectează pe mine dar și multe alte bazaconii. Sunt plină de emoții... sper să fie bine, și să intru pentru că îmi doresc de vreo 4 ani să îmi termin studiile. 

         Un alt subiect care mă frământă ar fi că în următoarele 3 luni de zile, mă mut în locul pe care mi-l doresc de o viață: la casă. Este o casă drăguță, simplă, și în care o să fiu cea mai fericită. O să răsfoiesc zeci de mii de file, am să citesc o grămadă de povești, și tot atâtea am să și trăiesc.

        Dar, până una, alta, urmează să plecăm pe la țară, nu știu de ce nu am mai fost atât de des, sau poate că știu dar prefer să cred că nu am avut așa de mult timp, abia aștept să simt mirosul acela de la țară, de animale, de aer curat și nepoluat, de verdeață, să aud în fiecare dimineață păsărele cum cântă la geam, dar mai ales să îl văd pe Matei, băiețelul nostru, cum zburdă prin grădină și cum se aruncă în noua lui piscină de 2 m. Da, ați citit bine...... cine a zis că e bine să nu iei copilul cu tine la shop, nu a mințit. Într-o zi, soțul meu a zis că ar fi bine să luăm o piscină mai mare, că dacă mergem la țară să facem toți baie nu doar copilul. Mda. Nu a terminat bine de zis, că ne-am suit călare în mașină și ne-am dus în căutarea piscinei perfecte. Am găsit în cele din urmă o piscină în care nu încap eu de 100000 kg, ci încape și tacsu cu alte pe atâtea kg plus mamaia cu tataia și copilul cu cele 80 de mii patru sute șaptezeci de mașinuțe supracolorate. Și cum am fi putut să testăm această piscină dacă nu chiar pe terasa apartamentului nostru. Și uite așa am adăugat vreo 80 găleți de apă, fiindcă furtunul pe care îl aveam, a avut grijă pisicul nostru să îl mănânce, crezând că e vreun șarpe.

        Deci, da, abia aștept să mergem la bunici. Să uit că există tehnologie, să stăm dis-de-dimineață până târziu în noapte să râdem, să spargem semințe, să ne udăm cu apă, și bine ar fi să și plouă, să dansăm în ploaie.

         Apoi, avem stabilită o vacanță cu prietenii, finii dar și nebunii noștri, mergem 4 adulți nebuni la mare. Cu un copil la fel de "nebun". Nici nu vreau să știu ce o să iasă acolo. 

        Trebuie să închid această postare că mi se închid ochii, .....dar cum mai am ceva idei intru și scriu!

To be continued

In tot cosmosul meu

Univers

La ceas de seară

Dear blog,

Nu am mai scris de foarte mult timp, poate din lipsă de inspirație, poate din lipsă de timp, însă îmi doresc să reîncep vechiul meu hobby, îmi doresc să împărtășesc cu fiecare dintre cei care citesc această pagină, postare, subiect diverse.

Cred că unii dintre voi mă cunoașteți, poate pentru unii sunt o femeie necunoscută, ei bine, ca în orice început să ma re-prezint. 

Au trecut anii, ușor, ușor, iar majoritatea nu mai știu că eu sunt Elena. Sunt mamă de 3 ani și 4 luni, soție din 2015 și licențiată într-un domeniul al comunicării. Puțin importantă ultima parte.

Ei bine, dragii mei, acum sper să înțelegeți de ce eu nu am reușit să-mi găsesc oaza de liniște de care ai nevoie să scrii, să împărtășești cu ceilalți toate ce îți trec prin capșor. Am un copil extrem de activ, fapt ce aduce "pierderea" timpului. Dacă astăzi știi că este luni, mâine se face duminică, asta înseamnă mamă de Matei. 

În ultimii mei 3 ani, cine mă cunoaște știe că am trecut printr-o schimbare a mea, am trecut prin pragul maturizării, am făcut pasul spre ceea ce se numește independența sufletească. Când spun asta, exagerez, bineînțeles. Sufletul meu a căzut și în același timp a avut curaj să meargă mai departe, a avut putere să fie puternic și să reziste tumultoasei schimbări.

Episodul "dramatic" care mi-a adus, oarecum, schimbarea realității, neîncrederea în oameni, poate chiar nepăsarea este datorată mamei mele. Mulți mă vor critica, mulți mă vor arăta cu degetul dar, numai eu știu ce se ascunde dincolo de adevăr. Există o vorbă: "numai mamă să nu fi".

Altfel zis, îmi place să cred despre mine că nu mi-am pierdut căldura din zâmbet, îmi place să zâmbesc în orice situație, pentru că acest lucru mă întărește și îmi dă putere să fac față, aproape oricărui inconvenient. Cu curaj totul se va îmbunătății, cu sprijin și comunicare totul este "à la carte".

Lăsând acest subiect amplu la o parte....ar trebui să revin la viața mea de zi cu zi! Să zicem că încercările mele de a fi cu adevărat om, continuă. Aș vrea să fiu un călător care, să vadă dincolo de acest prezent, să știu ce o să urmeze în viitor fiindcă doar așa aș putea să știu cum să mă port cu totul. Sunt prinsă într-o capcană unde nu ajung la un numitor.


Am să mai scriu...acum mă chinui de 1 lună să scriu ceva aici, în singura mea amintire, unde nu toți știu să mă "descopere".



☀️✋ zâmbiți și fiți fericiți!

suflete în carantină

click aici 🙃