YOU CAN HEAL MY LIFE
Seara tuturor!
E ciudat fiindca a trecut destul de mult timp de cand nu am mai scris aici. Am avut destule pe cap, insa imi promit mie ca voi veni o data la 2 saptamani cu ceva noutati.
Astazi seara am pus punct tuturor calitatilor mele. E timpul pentru o schimbare si nu in bine, ci in rau. M-am saturat de dragoste! Si de aceia care cred ca eu nu o fac.
Iar cand spun ca m-am „saturat”, inseamna ca mi-a ajuns sa fiu crezuta. Nu ca am avut prea mult dragoste si n-am avut ce face cu ea. N-ai iubit daca n-ai plecat mai departe. Sau n-ai iubit cu adevarat. Doare sa fii pe partea cealalta a drumului si sa observi cum tot ce iubesti mai mult e chiar in fata ta, doare sa fii cu capul pe umeri si sa pleci. Mai ales atunci cand ti se inmoaie genunchii si ti se umezesc ochii si iti vine sa plangi.
Cel mai dureros lucru este sa ti se spuna ca minti. Oare e posibil sa spui sa iubesti si sa te indoi de persoana pe care tu spui ca o iubesti?! Oare este posibil asa ceva? CAND VREODATA IN VIATA ASTA?
Mi-am pierdut si de data asta sperantele. Mi-am vandut si de data asta gandurile. M-am grabit...
M-am facut singura vinovata de ceva ce nu eram.Procedasem defapt bine dar m-am incapatanat sa ma fac sa sufar iar si doar eu.
M-am trezit.. E deja tarziu.A plecat! Uita! Mi-am zis intr-un moment de curaj,intr-un moment cand am reusit sa scap din teama ca pot sa pierd, sa spulber cu buna stiinta tot. Tot ce imi dorisem.. Uita tot! Uita ca ai o inima si ca o ai legata. Uita ca ai sentimente si uita-le pe cele care te fac sa fi suparata chiar si atunci cand toti rad. Uita-l! Asta tot aud. Dar incerc,dar nu pot,dar nu stiu ce vreau... Mi s-au intamplat cam multe in ultimele doar cateva luni. Ma indrept catre 20 si parca simt ca tot sunt inca prea mica pentru ei. Iarna asta ma deprima,groznic! Fiecare fulg care zboara, e un gand de-al meu.
De
foarte multe ori ma gandesc ce placuta ar fi viata daca nu am avea
parte de atatea dezamagiri. Dezamagirea aduce odata cu ea frustrare,
regrete si uneori chiar rani profunde. Pe masura ce ne maturizam,
descoperim ca pana si persoana de la care nu te astepti sa te
dezamageasca vreodata, probabil o va face.
E
dureros cand esti dezamagit, insa si mai dureros este cand ai ajuns tu
sa fii o dezamagire pentru tine si pentru altii...si cand se intampla
asta, esti tentat sa dai vina pe toti ceilalti, mai putin pe tine. Mi-am
dorit de atatea ori sa schimb imprejurarile in care ma aflu, dar am
inteles ca Dumnezeu a ales sa ma schimbe pe mine in mijlocul
imprejurarilor...ca uneori umilinta te ajuta sa cresti pe scara
valorilor si mandria iti este calcata in picioare ca mai apoi sa poti fi
mandru de schimbarile majore din viata ta...chiar daca lectia a fost
usturatoare.
Am
ales sa fiu eu la ,,volanul vietii mele" si am sfarsit cu multe rani pe
suflet si trup in urma naivitatii si increderii absolute in oamenii de
langa mine. M-am bazat pe fortele mele proprii, care s-au dovedit slabe,
nesigure si trecatoare.
Se
pare ca vremurile noastre sunt bantuite de o maladie ciudata, o boala
cronica ce vizeaza sufletul...valorile se schimba si adevarul este
inlocuit cu minciuna, pasiunea cu placerea, bunatatea e considerata
slabiciune, dragostea ceva usor de cumparat iar egoismul ocupa un loc de
cinste...si din pacate nu e un scenariu de film, ci o realitate cu care
ne confruntam fiecare dintre noi. Am adormit cu totii crezand ca toate
aceste schimbari sunt normale, o evolutie absolut obligatorie a
societatii in care traim. Treji sau adormiti, in fata noastra se intinde
eternitatea...si daca ne-am lasat cuprinsi de somn, ar trebui sa ne
trezim!
SO,
