De la inceput tin sa apreciez faptul ca ii multumesc persoanei care a scris aceste randuri. Ma regasesc . citez :
,,Pentru mine începuturile au aromă de
cafea, căci pornesc la drum cu sufletul vindecat şi cu mintea limpede,
amintindu-mi de dimineţile în care mă trezeam cu poftă de viaţă şi fără
teamă să ridic ochii spre cerul…albastru. Au gustul dulce – acrişor de
vişine şi un farmec al lor aparte pentru că nu ştii niciodată ce te
aşteaptă, dar cu speranţă în suflet te gândeşti că de data asta o să fie
mai bine. Îmi plac începuturile pentru că ajungem acolo mai buni, mai
înţelepţi, mai dornici ca de data asta să fie altfel, pentru că purtăm
cu noi lecţiile pe care ni le-au predat sfârşiturile… Iar începuturi cu
adevărat sunt doar cele în care te avânţi cu inima deschisă şi numai
după ce ai făcut curăţenie în suflet, după ce ai dat uitării tot ceea ce
te-a apăsat cândva şi ai făcut loc pentru amintiri noi, când ţi-ai
golit buzunarele de amărăciune, tristeţe şi teamă şi eşti pregătit să
iei pe altcineva de mână ca să păşiţi împreună, cu încredere, spre
viitor.
Îmi plac începuturile… Îmi plac fluturii din stomac, momentele în care
inima naivă o ia razna, îmi plac mesajele de “bună dimineaţa” şi
telefoanele de “noapte bună”, îmbrăţişările lungi din zori şi până-n
seară şi sărutările în care ai vrea să devii o singură fiinţă cu
celălalt. Îmi place zâmbetul tâmp pe care-l am pe faţă şi fericirea care
mă face să radiez şi ador momentele în care cei din jur îmi spun “Ce
frumoasă eşti azi”, iar sufletul meu zâmbeşte căci numai el ştie
motivul. Îmi place să-mi fie dor de cineva, secundele să mi se pară ore,
iar orele zile, să aştept să-l văd cu entuziasm, nerăbdătoare, agitată,
fericită, să simt fluturii cum îmi dansează prin tot corpul, iar
gândurile să nu mai aibă nicio logică, să nu mai ştiu dacă e luni, e
marţi sau sâmbătă, să nu mai ştiu de mine. Să nu-mi mai fie foame de
nimic, decât de iubire.
Îmi plac începuturile pentru că atunci chiar şi cei mai maturi oameni
se transformă în adolescenţi, pentru că oricât de raţional şi ancorat în
realitate ai fi, nu poţi să nu devii un visător, pentru că oricât de
multe lovituri le-ar fi dat viaţa celor mai încercate suflete, chiar în
colţurile lor mai întunecate va izvorî o rază de speranţă. Îmi plac
începuturile pentru că iubirea poate face emoţii să rodească chiar şi în
cele mai aride inimi, pentru că fericirea e atât de mare atunci, încât
nu mai e loc de orgolii, pentru că singura grijă e descoperirea
celuilalt, asimilarea lui… pentru că atunci chiar crezi cu toată fiinţa
că “de data asta” o să fie altfel. Furnicăturile din stomac când te
sună, când te ia de mână, când se uită la tine, când se apropie şi îi
simţi mirosul, respiraţia, bătăile inimii – toate îmi plac. Şi iubesc
începuturile pentru că te fac curajos… pentru că îndrăzneşti să crezi,
să speri, să vrei. Pentru că îţi pun zâmbetul pe chip şi soarele în
suflet, pentru îndrăgostiţii sunt ca nişte licurici, au o lumină a lor
specială care îi distinge de restul oamenilor, pentru că sunt unul lângă
celălalt şi atunci nu le mai lipseşte nimic. Şi îmi plac începuturile
tocmai pentru că sunt scurte. Pentru că lucrurile frumoase durează
puţin, pentru că dacă ar dura mult n-am mai şti să ne bucurăm de ele,
pentru că apar în viaţa noastră atunci când ne aşteptăm mai puţin doar
ca să ne arate că magia există.
Îmi plac începuturile mai ales acum, când se apropie primăvara… şi oare
ce alt anotimp ar fi mai potrivit pentru un nou început? "
