,,Ah, prieteni! Nu există prieteni." – Aristotel

           Bună la toţi cei ce mai răsfoiesc ,,cartea" numită Blog.
În privinţa a ceea ce înseamnă prietenie, ţin să mulţumesc în mod special celor ce se cred mari prieteni în faţa unor oameni care chiar cred acest lucru despre ei. Cel mai urât lucru este faptul că eşti compromis a fi printre cei ce se cred prieteni şi nu sunt.
În cazul meu e simplă treaba. Pentru mine nu au existat niciodată prieteni, tot ceea ce se regăseşte lângă mine, în inima mea sunt decât nişte cunoştinţe. Mama - singura prietenă adevarată - este unica sursă de ispiraţie, unicul meu sprijin. Dacă îmi promite că îmi va lua câte ceva aşa se va întâmpla. Tot ce vreau să afirm prin aceste afirmaţii este faptul că, trebuie să ai câtuşi de puţin respect în ceea ce priveşte afirmaţiile pe care le faci. Curajul de a afirma : ,,mă doare capul" sau mai ştiu eu ce orice altă cale de a scăpa de mrejile aşa numitei ,,prietene", ca mai apoi în scurt timp să îţi revi brusc astfel reuşind imposibilul şi anume: ,,ies afară cu ..." .
Deja mi se pare lipsă de respect asupra mea ca persoană lăsând la o parte faptul că suntem nişte aşa zise ,,prietene". Ok. Nemulţumirea mea se retrage pentru că oricum nu va interesa pe nimeni. Totuşi, de acum în colo voi vedea altfel lucrurile, pentru că nu sunt bătaia de joc a nimănui. Dacă până acum am fost destul de amabilă şi ,,bună" cu cine credeam eu că merită, cred că e timpul meu. E timpul să pun punct amabilităţii!
 Începând cu data de astăzi voi deveni nesimtiţă-amabilă. So, persoanele care se regăsesc pe aici cred că e timpul să vă relaxaţi fiindcă nu voi mai cere explicaţii neverosimile. Fiecare porneşte către drumul său cu cine doreşte. Întru-cât eu am viaţa în mână, am cel mai scump iubit şi cea mai dulce familie. În curând voi avea şi o/un nepoţică/nepoţel. Familia şi iubitul meu sunt cele mai frumoase comori ale mele. Ce e drept sperăm la existenţa unei alte persoane care să se axeze atât pe lucrurile feminităţii, cât şi pe subiecte deosebite ce fac plăcută ceea ce se numeşte ,,prietenie". Pe scurt, pe lung, pe mijloc, pe dreapta cât şi pe stânga, mă simt în plus în viaţa unor persoane care se cred ,,prieteni la cataramă".
E timpul să mă trezesc la acea realitate care-mi surâde. Însă, fără alte comentarii tind să cred că în afara celor ce mă iubesc toată viaţa adică : familie şi iubit, există unicul prieten care mă îndeamnă mereu când am nevoie: Aproapele.
Sper ca afirmaţiile ce le-am arătat să fie simţite marginalizat şi credul, astfel încât fiecare om are câte o părere.
Scurt şi la obiect : Nu există prieteni, există doar cunoştinţe.